Căntăreața americană Beyonce va asigura spectacolul din pauza Superbowl, finala campionatului de fotbal american, programat în februarie 2013 la New Orleans, eveniment care înregistrează în fiecare an audiențe record, informează AFP.
Canalul ESPN a anunțat că Beyonce, în vârstă de 31 de ani, va fi cea mai tânără artistă din ultimii zece ani care va cânta la finala Superbowl.
Spectacolul de anul trecut a fost asigurat de Madonna.
Anul trecut, a 46-a ediție a Superbowl a fost urmărită de 111,3 milioane de telespectatori, audiență record.